tacîm

tacîm (-muri), s. n.1. Accesoriu, echipament, dotație. – 2. Lucruri, obiecte casnice. – 3. Obiectele de metal care se pun la masă. – 4. Serviciu de masă. – 5. Bandă de muzicanți. – 6. Categorie, soi. – Mr. tăcîme, megl. tăcǫm „îmbrăcăminte”. Tc. takim (Roesler 603; Șeineanu, II, 340; Lokotsch 2000; Ronzevalle 114), cf. ngr. ταϰίμι, alb. takëm, bg. takăm, sb. takum.

tacâm

TACẤM, tacâmuri, s. n. 1. 1. Serviciu de masă complet, care se așază în dreptul fiecărui mesean; p. restr. totalitatea obiectelor de metal de care se servește o persoană când mănâncă. 2. Ansamblu de obiecte sau de unelte necesare unei anumite operații sau specifice unei anumite îndeletniciri. ♦ Harnașament. 3. Acaret. 4. (La pl.) Aripi, gheare, gâturi de pasăre (2). II. 1. (Înv.) Cortegiu, alai. 2. Taraf (1). 3. Fig. Fel de om, soi; poamă. – Din tc. takim.