Categories
Dicționar de argou al limbii române pub-2007

a vântura mălaiul

a vântura mălaiul (cuiva) expr. a lua / a câștiga / a fura banii (cuiva).

Categories
Dicționar ortografic ortoepic și morfologic al limbii române ediția a II-a revăzută şi adăugită pub-2005

vântura

vânturá (a ~) vb., ind. prez. 3 v'ântură

Categories
Dicționar ortografic ortoepic și morfologic al limbii române ediția a II-a revăzută şi adăugită pub-2005

vântura

vânturá (a ~) vb., ind. prez. 3 v'ântură

Categories
Dicționarul explicativ al limbii române pub-1984 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)

vântura

VÂNTURÁ, vấntur, vb. I. Tranz. 1. A trece boabele de cereale prin vânturătoare sau a le face să cadă de la o mică înălțime pentru ca vântul să împrăștie impuritățile ușoare. ♦ Fig. A împrăștia, a risipi; a spulbera. 2. A vărsa de mai multe ori un lichid dintr-un vas în altul, pentru a-l răci, pentru a-l amesteca etc. 3. A mișca încoace și încolo, a agita. ♦ Fig. A frământa, a tulbura. 4. Fig. A da în vileag, a povesti, a comenta vorbe, fapte etc. 5. Fig. A cutreiera, a colinda. ◊ Compus: vântură-lume sau vântură-țară s. m. invar. = om hoinar, aventurier. 6. (Rar; despre vânt) A sufla, a bate peste... – Lat. ventulare (= ventilare).

Categories
Dicționarul etimologic român pub-1958-1966

vantură

vántură (-ri), s. f. – Grindă. Germ. Wandrute, săs. Wandrud (Lacea, Dacor., IV, 785). În Trans.