VÉTO s. n. inv. 1. cuvânt folosit de tribunii plebei în Roma antică pentru a împiedica adoptarea unor legi care ar fi lovit în interesele plebeilor. 2. drept excepțional pe care îl are o persoană, un stat etc. de a se opune adoptării unei propuneri discutate în organizația din care face parte. (< lat., fr. veto)
veto
veto
VÉTO s.n. 1. (Ant.) Drept pe care îl aveau tribunii plebei în Roma antică de a se opune hotărârilor senatului, folosind formula veto. 2. Drept excepțional pe care îl are cineva de a se opune unei hotărâri folosind această formulă. [< lat. veto – mă opun].
veto
VÉTO, vetouri, s. n. Drept excepțional pe care îl are cineva (recunoscut prin lege sau prin convenții) de a se opune adoptării unei propuneri sau unei hotărâri; formulă prin care se exercită acest drept. – Din lat., fr. veto.