azvîrl

azvîrl și -rlu (sud) și zv- (nord), a v. tr. (vsl. su-vrŭliti, sîrb. vrljati, a azvîrli; bg. hvrŭliam, pop. fŭrliam, azvîrl, vŭrl, vrŭl, violent. – El azvîrle, să azvîrle și -rlă. V. sfirlă, vîrlan, zvîrlugă). Arunc (maĭ ales cu violență): azvîrl ceva la gunoĭ. Fig. Eŭ zvîrl ochiĭ (ChN. I, 251). V. intr. Acest băĭat azvîrle cu petre´n oamenĭ. Izbesc cu copitele: caiĭ azvîrle din picioare, cu copitele.

zvârli

ZVÂRLÍ, zvârl, vb. IV. (În concurență cu azvârli) I. Tranz. 1. A arunca ceva (printr-o mișcare bruscă). ♦ A da la o parte, a lepăda (un lucru nefolositor sau vătămător). Zvârle pistolul acela că mi-e frică de el (NEGRUZZI). ♦ A proiecta în afară (ca urmare a unei impulsiuni lăuntrice). Vulcanul zvârle lavă. 2. A risipi, a împrăștia. ♦ Fig. A cheltui bani nebunește, fără socoteală. II. Intranz. 1. A arunca cu ceva asupra cuiva (pentru a-l lovi, a-l face să plece etc.) 2. (Despre animale) A izbi cu picioarele, a fi nărăvaș. III. Refl. A se repezi, a se precipita, a porni cu mare avânt. ♦ A se arunca într-un loc (mai ridicat), sărind cu îndemânare. Se zvârle pe cal.Comp. bg. hvărlja, sb. vrljiti.

a zvârli praf

a zvârli praf / șperlă în ochii cuiva expr. a induce pe cineva în eroare, a încerca să înșele pe cineva.